Haaki, cine ești?

În multe episoade ale serialului nostru, Haaki stă în fața mea și mă bombardează cu întrebări: despre Japonia, despre crescători, despre piața de koi. Cine îl ascultă observă repede că nu este un simplu interlocutor care pune întrebări, ci că el însuși este profund implicat în lumea peștilor. De aceea, pe 18 octombrie 2026, l-am întrebat o dată eu pe el cine este de fapt, de unde vine și cum s-a strecurat în filmele noastre. Au rezultat două episoade. Primul povestește cum un pescar de crapi a devenit iubitor de koi.

Un Chagoi și un duș rece

Ne-am cunoscut în 2018, la scurt timp după ce ajunsesem cu complexul în Mecklenburg. Haaki licitase săptămână de săptămână pe platforma noastră, mai ales pentru Chagoi mai deschiși la culoare, cu înotătoarele colorate complet, care erau foarte căutați atunci. Pentru suma pe care voia să o cheltuiască, nu era deloc simplu. La un moment dat a primit un pește, a venit să-l ia și a adus imediat un sac întreg de întrebări.

Iazul lui era atunci pe jumătate un iaz natural: pietricele, nuferi, plante, peste 170 de metri cubi, fără izolație și fără pompă de căldură. I-am răspuns așa cum fac întotdeauna. Vrei un iaz de koi sau un iaz de plante? Trebuie să te hotărăști. Acolo unde sunt plante și pietriș, apar zone fără oxigen. Haaki își amintește de această primă vizită ca de o palmă rece și nu mi-a purtat pică. Cine vorbește cu un specialist, spune el, e mai întâi bucuros să primească un răspuns rezonabil. Nu trebuie neapărat să fie prietenos.

De la client la prieten

Complexul era atunci încă în plină construcție. Podul nu exista încă, iazurile de colț nu aveau dimensiunea de azi, iar hala nouă nu era încă ridicată. Haaki a fost impresionat, a mai cumpărat unul, doi, trei pești și a revenit mereu. Pentru că vedea cum se dezvoltau peștii la mine, la un moment dat a încetat să mai cumpere koi din altă parte.

Dar prietenia a pornit de la altceva. La întrebările despre koi, Haaki mi s-a părut la început mereu cam nesigur, iar asta o suport greu. Când a fost vorba la noi de curent, baterie și instalație solară și Frank a spus că trebuie neapărat să-l întreb pe Haaki, era ca schimbat: rapid, elocvent, plin de idei. Atunci m-am gândit că în spatele lui se ascunde mai mult. Haaki vede lucrurile mai sobru. În lumea koi voia mai degrabă să audă ceva de la mine decât să-mi povestească el ceva. Cărțile mele le citise de mult.

De atunci ne ajutăm reciproc. M-a sfătuit la multe decizii privind energia din complexul nostru, iar eu pe el la koi. Și mai mult de o dată a sărit în ajutor când eu nu aveam timp și clienți de-ai mei voiau să meargă la pescuit.

O viață lângă apă

Haaki a pescuit prima dată la patru sau cinci ani, iar febra nu l-a mai părăsit niciodată. Ca băiețel stătea la apele din apropierea casei, iar la nouă sau zece ani a anexat micul acvariu de 100 de litri al tatălui său. Cam ca la mulți dintre clienții noștri, spune el: vin ca acvariști sau pescari, văd la un moment dat un iaz de koi bine îngrijit și se gândesc: ce pești.

La el, unul dintre aceste momente a fost în 2001, pe aeroportul din Singapore, unde există iazuri de koi. Își amintește încă cum stătea în fața lor și se minuna. A durat însă până în 2013 ca să poată amenaja un iaz pe propriul teren.

Crapi, știuci și experiența împărtășită

La începutul anilor nouăzeci, Haaki a început să pescuiască țintit crap, și anume cu boilies, pe vremea când acestea nu se găseau încă gata făcute. Le rula singur, cu chintalele, le congela, le sărea, încerca tot felul de lucruri. Poate, spune el azi râzând, ar fi trebuit să-și vândă amestecul la pungă acum douăzeci de ani. Bine de cincisprezece, douăzeci de ani a pescuit aproape numai în Mecklenburg, pe marile lacuri naturale din jurul orașului Schwerin, ideale pentru crapii mari și departe de a fi simple pentru pescar. Peștii între zece și cincisprezece kilograme erau normali, douăzeci de kilograme erau excepția, iar și pe aceștia i-a găsit.

La un moment dat s-au adăugat știucile, mai ales pe lacul Schwerin, cu pești de până la 1,24 metri. Începând cu aproximativ 2010 a pescuit rând pe rând toate speciile: somn pe Po, somon, cod și păstrăv de mare în Marea Baltică. Iar cu anii s-a schimbat ceva. La început era vânătoarea de pește mare. Mai târziu a fost trăirea, bucuria de a o împărtăși cu cineva alături de care îți place să fii pe apă.

La fel ni s-a întâmplat și nouă, celor doi, pe Plauer See. La pescuitul la traul, unul trebuie să urmărească muchia fundului și să conducă barca, celălalt se ocupă de lansete. E aproape mai mult pescuit profesionist decât pescuit la undiță, muncă în echipă, iar la acest nivel cu greu reușești singur. Știuca de 1,20 metri pe care o puteți vedea pe pagina noastră principală a fost o astfel de captură comună.

În tropice

În 2019, Haaki a pescuit pentru prima dată în tropice, în Insulele Andaman, un arhipelag larg răspândit care aparține Indiei. Acolo a prins giant trevally, barracuda și alți prădători la suprafață, cu o forță pe care nu o întâlnești la peștii noștri de apă rece. Asta l-a pasionat. De atunci face una-două călătorii pe an: de două ori Madagascar, de două ori Costa Rica, ton roșu în largul Spaniei, cu barca proprie.

Cel mai impresionant a fost pentru el Insula Robinson Crusoe din arhipelagul Juan Fernández, departe în Pacific, în largul Chile. Acolo trec yellowtail kingfish sălbatici, aceeași specie pe care Bram o crește pe uscat în Zeeland. Haaki a prins doi pești de vreo douăzeci de kilograme. I-am trimis atunci lui Bram poze cu Haaki și cu kingfish-ii lui mari. Bram a spus că Haaki poate să-i aducă liniștit, că ar fi sigur material bun de reproducție pentru a încrucișa o linie nouă. Așa că Haaki, Bram și cu mine suntem legați și prin acest pește. Și mai sunt însoțitorii pe care un turist cu pachet organizat nu-i vede chiar ușor: bancuri de delfini care vânează împreună cu tonii și balene, așa, în treacăt.

În al doilea episod este vorba despre propriul său iaz, despre ceea ce a văzut la noi în instalație și despre o noapte în casa peștilor din Japonia.

Un iaz, de fapt prea mare

Ceea ce l-a fascinat de la început la koi este mărimea. Ca și copil, vedeai în iazuri peștișori aurii de cinci până la douăzeci de centimetri, iar deodată apare un pește de șaizeci de centimetri, pentru noi încă un koi mic, și te gândești: ce pește mare. La asta se adaugă culorile, roșu, alb, galben, și întrebarea cum pot apărea dintr-un singur pește atâtea variante de culoare. Dacă ar avea vreodată o casă a lui, atunci nu un iaz cu peștișori aurii, ci koi.

Iazul l-a construit apoi intenționat mare, lung de vreo douăzeci de metri și lat de opt până la zece metri. A subestimat efortul de întreținere. Fără izolație, 170 de metri cubi se pot încălzi cu greu, iar cu două scurgeri de fund și un skimmer hidraulica era mult prea slabă de îndată ce peștii au crescut. Așa că a refăcut totul: camere de filtrare noi cu filtre mari cu perii, prize laterale, până când a putut recircula aproximativ o sută de metri cubi pe oră.

Și apoi au dispărut plantele, pipirigul, stânjenelele, nufării, tone de pietriș. Dedesubt a găsit ce îi prezisesem: nămol negru, urât mirositor, din alge plutitoare moarte. Frumos pentru nufări, nu bun pentru koi. Boli grave nu avusese nici înainte, dar după aceea peștii arătau vizibil mai bine.

A privi cu ochi de koi

La început, povestește Haaki, se uita la koi ca un pescar: o burtă frumoasă, rotundă, bine cântărită. Ce face un koi bun abia dacă îi era clar în primul an. Asta s-a schimbat radical datorită cărților și numeroaselor videoclipuri. Astăzi i se pare cel mai captivant cum recunoști peștii buni printre cei tineri și cum evoluează, de exemplu când la un Showa negrul urcă bucată cu bucată. Dacă ar începe din nou, spune el, probabil ar construi un iaz pur Gosanke, doar Kohaku, Sanke și Showa.

Discus și altum

Acvaristica nu a abandonat-o Haaki niciodată. După acvariul comunitar din copilărie au venit ciclidele; pe la începutul, mijlocul vârstei de douăzeci și ceva de ani s-a lăsat prins de discus și și-a crescut propriile descendențe, turcoaz uniform și turcoaz roșu, nu pentru vânzare, ci din pasiune. Mai târziu a trecut la scalarul altum, pe care l-a ținut ani de zile într-un acvariu de 1.200 de litri. Și în asta semănăm.

Un oaspete de weekend în instalație

În ultimii doi ani, Haaki m-a ajutat deseori când selectăm și filmăm pești. Aduce peștii, umple bazinele pentru fotografiat și duce peștii la instalația de expediere, ca eu să mă pot concentra pe poza bună și pe videoclipul bun. A stat deja și în slip de baie în acvariul meu, scufundând pietre mari. Spune că e doar un oaspete de weekend, care vine din când în când o jumătate de zi. Dar vede peștii cu alți ochi în acest timp. Când pregătești o sută de Tosai, pe rând, pentru poze și video, abordezi lucrurile mai sobru, și totuși lui îi sare în ochi de fiecare dată ceva despre care mă întreabă.

Jumătate genetică, jumătate mediu

Cel mai mult îl impresionează diferența dintre iazul lui și bazinele noastre, cu aceiași pești ca material de plecare. Căldură, tratarea apei, filtre cu tambur care permit hrănirea continuă și un pH pe care îl menținem între neutru și ușor acid, în timp ce iazul lui mare se află mereu pe la opt. Se vede pe piele: într-un alb pur și un roșu strălucitor.

Mulți proprietari de koi subestimează asta. Cumpără un pește bun și se miră de ce la ei nu arată ca în fotografie. Eu le spun atunci: cel puțin cincizeci la cincizeci. Cincizeci la sută e genetică, ai nevoie de un pește bun ca să construiești un pește bun. Celelalte cincizeci la sută sunt mediul pe care i-l creezi, hrana, temperatura, apa. Cu cât mediul este mai bun, cu atât mai mulți pești dintr-o generație se dezvoltă în pești cu adevărat buni.

2.600 de pești și videoclipuri sincere

Cine ne-a urmărit în acest an a văzut peste 2.600 de pești, fiecare cu propriul videoclip și cu toate datele. Haaki apreciază că rămân sincer și nu abuzez de cuvântul Tategoi. 2.600 de pești nu pot fi toți Tategoi. În imaginea în mișcare vezi un pește altfel decât într-o fotografie bine făcută, iar cine mă ascultă o vreme își dă seama și dacă sunt entuziasmat de un exemplar sau nu.

Bineînțeles, la noi se poate alege și la fața locului. Atunci este însă bine să se vadă dinainte pe homepage ce pești intră în discuție și în ce bazin înoată. Cine se trezește fără nicio idee în fața a trei mii de pești, numai Kohaku fiind șase sute, nu mai știe la sfârșit ce vrea. De aceea unor clienți le spun: rămâi două, trei zile. Vino în prima zi, bea o cafea, uită-te în jur. În a doua te uiți încă o dată, iar în a treia batem palma.

Noaptea în casa peștilor

Pe atunci, Haaki a citit și relatările mele din Japonia din 2018 și 2019, iar mai ales perioada de reproducere l-a fascinat. Stăm cu mașinile în fața serelor și dormim în ele, cu o ureche la casa peștilor. Când se aude un plescăit, când o zbatere? La trei, patru dimineața se intră și se verifică ce fac reproducătorii. În zorii zilei sunt mutați și cântăriți pești noi, toți poartă lanterne frontale. Asta, spune Haaki, are ceva din pescuitul la crap.

Cu această ocazie se vede și cât de curate sunt aceste case ale peștilor, ai putea mânca direct de pe jos. Fie că un crescător practică reproducerea artificială, fie că lasă peștii să se reproducă natural: igiena din spatele ei îl deosebește, din experiența mea, pe crescătorul de top de cel obișnuit. Același lucru e valabil și afară, la recoltă. În iazurile naturale ale Dainichi nu găsești aproape deloc nămol, aproape deloc frunze, doar mușchi subțire pe mal, taluzurile îngrijite, crengile tăiate. În alte părți te afunzi în noroi la recoltă.

Rămâne întrebarea pe care Haaki a pus-o la final. Mudpond înseamnă, în traducere, iaz de noroi, iar el și-a imaginat mereu un nămol argilo-lutos bogat în minerale. Se referă însă la un iaz de pământ. Pământul, cuveta din care este alcătuit iazul, este bogat în minerale. Nămolul putred din frunze și plante moarte, în schimb, consumă oxigen, crește presiunea germenilor și reduce ce poate da un iaz. De aceea, la Dainichi este scos cu excavatorul înainte ca un iaz să fie umplut din nou primăvara.