O cheie pentru Masashi

Masashi Hirao este maestru bonsai. Cine i-a văzut o dată lucrările nu le uită prea curând și există chiar și un film documentar despre el, „Bonsai Warrior”, din 2015. Pentru mine este înainte de toate un prieten din anii în care petreceam adesea luni întregi în Japonia, iar el se simțea acasă în Germania, în locuința mea.

Copaci prea mari pentru orice navă

Prin 2012 am fost în Japonia cu un mare creator german de grădini japoneze. De fapt era vorba despre koi: eram la Dainichi ca să cumpărăm pești pentru o expoziție germană, expoziția KLAN, a iubitorilor de koi de pe Rinul Inferior. Dar el mai avea o a doua întrebare. Se puteau cumpăra în Japonia niwaki, copaci de grădină modelați pentru grădini japoneze, și aduși în Europa? Și aveam eu legături pentru asta?

Așa că am mers într-un sat de bonsai și am întrebat într-o grădină cum se achiziționează astfel de copaci și cum călătoresc. Am fost trimiși repede la un tânăr care se ocupa de exportul de bonsai și de copaci de grădină: Masashi. Până atunci nu-l cunoșteam. A venit la noi, s-a prezentat și ne-a plimbat cu mașina prin diverse pepiniere, mai ales în zona Saitama.

Însoțitorul meu a cumpărat cantități considerabile, și de preferat copacii care erau aproape prea mari ca să poată fi mutați. Deodată se puneau întrebări pe care nu și le pusese nimeni dintre noi înainte. Cum construiești în jurul unui copac o ladă de lemn de două ori mai mare decât două containere maritime? Cum o ții la rece? Asemenea lăzi trebuie să stea deasupra, pe portcontainer, iar apoi străbat marea până în Europa. O logistică specială uriașă. Pentru China, ni s-a spus, se făcuse deja ceva asemănător.

Din acest motiv, Masashi a călătorit de două ori în Germania pentru a continua discuțiile cu firma de grădinărit. Copacii stăteau în Japonia, așteptând să fie expediați. La final nu s-a ales nimic, multă osteneală degeaba. Dar prin asta ne-am cunoscut Masashi și cu mine foarte bine.

O cheie la Pfungstadt

După aceea am călătorit mult împreună prin Germania. Ne-au invitat cercuri de bonsai, la fel și negustori de bonsai prieteni de-ai mei, uneori la zile ale porților deschise. Odată a fost prezent un ambasador japonez și astfel Masashi și cu mine am fost invitați la o seară a ambasadei Japoniei.

Eram pe atunci burlac și petreceam aproape jumătate din an în Japonia. În acest timp locuința mea din Pfungstadt, nu departe de aeroportul din Frankfurt, stătea goală, așa că Masashi a primit o cheie. Cel mai adesea era acolo exact când eu eram în Japonia. Înnopta în locuință, se instala și o folosea drept nod de legătură pentru Europa. De aici zbura la workshopuri în Spania și Estonia, iar prin Germania îl ducea de obicei un prieten de-al meu, cu mașina mea, la cercurile de bonsai și venea să-l ia din nou. În acei ani ne-am văzut mai degrabă rar. A mers așa câțiva ani, foarte intens.

Noaptea de la Narita

Există o poveste pe care o spun și azi cu plăcere. L-am dus pe aeroportul Narita pe un client care cumpărase împreună cu noi koi și bonsai în Japonia. A început să ningă, iar sala era plină de călători ale căror avioane aveau întârziere sau nu zburau deloc. Haos total. Am încercat să aflăm dacă clientul nostru putea zbura sau avea nevoie de un hotel, ceea ce în apropierea aeroportului ar fi fost fără speranță. Din fericire, avionul lui a decolat totuși, cu trei, patru ore întârziere.

Apoi am pornit înapoi spre Saitama, unde era hotelul nostru. Trenul se oprea mereu; la fiecare trecere la nivel trebuia să aștepte până când centrul de comandă îi dădea voie să meargă mai departe. Voiam să cobor, să mănânc undeva și să iau următorul tren. Masashi, în schimb, era încântat să rămânem blocați în tren. Acum, a spus el în esență, făurim povestea pe care o vom putea spune nepoților noștri. Am râs mult.

Tatemae și honne

În noaptea aceea se ascunde ceva foarte japonez. În japoneză există două noțiuni care explică multe. Tatemae este fața pe care o arăți în exterior: comportamentul prietenos, armonios pe care îl cer o relație și o situație. Honne este ceea ce gândești și simți cu adevărat, iar asta de obicei o arăți doar unor apropiați foarte de încredere.

Tocmai în viața de afaceri face parte din joc să lași apropierea să se nască în mod deliberat: seri petrecute împreună, o vizită la onsen, o situație dificilă pe care o treci împreună și despre care poți povesti mai târziu. Cine e nou în Japonia confundă ușor asta cu o prietenie profundă. Cunoșteam de mult acest tipar din lumea koi, dar la Masashi l-am văzut deosebit de clar. Era mai tânăr decât majoritatea partenerilor mei de afaceri japonezi, mai deschis și mai puțin rutinat, așa că la el se putea citi cum se construiesc asemenea relații.

Lucrul uimitor este că între noi doi a ieșit totuși mai mult. Unui partener de afaceri nu-i dai cheia locuinței. Și tot Masashi a fost cel care m-a învățat multă japoneză. În conversațiile noastre, purtate mai ales în engleză, strecura mereu cum s-ar spune ceva în stil tipic japonez, ce formulă se potrivește unde și ce înseamnă. Ținea foarte mult ca nu doar să stai de vorbă, ci să pleci de fiecare dată cu ceva.

Bonsai cu techno

Stilul lui Masashi este foarte original, un drum cu totul propriu. Eu însumi țin mai degrabă la modelarea tradițională a bonsaiului, iar el o stăpânește, cu siguranță, și pe aceasta. Ceea ce admir la el este altceva: împletește o artă foarte veche cu prezentul. În demonstrațiile sale modelează copaci pe muzică techno, club și house, uneori cu muzicieni care cântă live la instrumente tradiționale japoneze. Nu pierde niciodată firul tradiției, iar ansamblul are un nivel artistic înalt.

Așa ajunge la oameni pe care bonsaiul i-ar atrage altfel prea puțin, mai ales la tineri. El arată că o artă veche nu trebuie să fie prăfuită. Exact asta îmi doresc și pentru koi: ca tinerii curioși să descopere cât de captivant poate fi acest hobby.

Saitama, februarie 2020

Ultima dată ne-am văzut în februarie 2020, cu puțin timp înainte de Covid, în pepiniera lui din Saitama. Un comerciant de bonsai din Mecklenburg-Pomerania Occidentală mă întrebase dacă i-aș putea deschide o poartă pentru achiziția de bonsai în Japonia, așa că l-am vizitat pe Masashi. Era complet rezervat pentru lunile următoare, pentru că Jocurile Olimpice de la Tokyo erau aproape, iar el urma să facă demonstrații de bonsai la multe evenimente legate de Jocuri. „Când se termină Jocurile”, mi-a spus, „vino la mine cu clientul tău și vedem ce putem face.”

Apoi a venit Covid-ul. Jocurile s-au desfășurat fără spectatori din străinătate, iar demonstrațiile și atelierele au fost anulate. Mi-a părut foarte, foarte rău pentru Masashi, care, cred, sperase mult de la ele. Și călătoriile mele regulate în Japonia au încetat, iar odată cu ele s-a rupt și legătura noastră.

Totuși, munca lui mă însoțește. Pe prima pagină a acestei reviste se află copacul lui în ghiveci, ca imagine a ceea ce m-a fascinat la Japonia încă de la început: un popor care crește copaci în ghivece și aplică aceeași măsură peștilor.

În vizită la Masashi

Cine călătorește în Japonia și dorește să vadă cu proprii ochi munca lui Masashi: grădina sa de bonsai, Seishōen, se află în Saitama, nu departe de Tokyo. Vizitele sunt posibile doar cu programare prealabilă.