Shigeru în tunel
Haaki cu Bachmann, episodul 39. Cum devin larvele eclozate în iunie, până în septembrie, pui de pește sortați, de ce fiecare pește trece o dată prin mâna lui Shigeru și ce înseamnă în Japonia să fii de același leat.
Recoltare la mudpond în lumina dimineții, septembrie 2026.
În episodul 38 a fost vorba despre nopțile din iunie în care la Dainichi are loc reproducerea. Haaki a vrut să afle cum continuă după aceea: cu larvele, cu iazurile, cu echipa și cu omul prin ale cărui mâini trece, în cele din urmă, fiecare pește.
Patru sute de iazuri pentru larve
Încă din primăvară, când se topește zăpada, se iese afară și se pregătesc iazurile, pentru că până se încălzește și se poate începe reproducerea, totul merge repede. Imaginați-vă ce înseamnă să pregătești în jur de 400 de iazuri pentru larve, până când fiecare în parte este exact cum trebuie. Se vede care e gata mai devreme și care mai are nevoie de puțin timp, iar după asta se stabilește unde ajung larvele.

De altfel, un pui de pește nu rămâne până la ultima selecție în iazul în care a fost pus ca larvă. Mai întâi intră, de exemplu, un lot de puiet Showa, care este selectat și pescuit de două, trei ori, apoi în același iaz urmează un lot de puiet Kawarimono. Astfel, unele iazuri de puiet se rotesc de două sau trei ori în cele trei luni până la recoltare. Cine s-a uitat atent la videoclipurile de sortare a descoperit din când în când un Showa printre Kawarimono. Aceștia sunt micii rătăciți care au rămas în iaz la pescuirea primului lot. Shigeru îi elimină fără milă, chiar dacă ai crede că din vreunul s-ar mai fi putut alege ceva.


Prima selecție începe deja în casa peștilor: după 48 de ore, larvele negre sunt separate de cele albe.

Pe lângă îngrijire, în fiecare zi se pescuiește și se repopulează. La mudpond sortează toată echipa, destul de rigid, după calapod: tot ce este numai roșu, numai alb sau diform iese afară. La Kohaku rămâne doar ce arată cu adevărat două culori, la Showa ce arată trei.


Videoclipul nu se vede? Urmărește pe YouTube · Abonează-te la canal
Fiecare pește trece prin mâna lui
Afară sortează toată lumea. Dar fiecare pește care ajunge în casa peștilor trece o dată prin mâna lui Shigeru. Din 10 septembrie și până târziu în octombrie, el stă de dimineața până seara la bazinul de sortare și selectează. Fiecare pește pe care l-a produs împreună cu echipa lui a trecut o dată pe la el.
Când ajung în Japonia, se bucură în primele două zile, e vioi și povestește. Apoi dispare în tunelul lui. Abia în ultimele două zile înainte de zborul meu spre casă reapare, își dă seama că sunt și eu tot acolo, sortăm împreună, iar atmosfera e din nou bună. Pe fundal rulează în fiecare an aceeași coloană sonoră: J-Pop sau K-Pop, nu le pot deosebi, apoi Madonna și Céline Dion. Când Titanic se scufundă pentru a treia oară în aceeași zi, mi-ar veni să-l rog să pună altceva. Dar cred că el nici nu aude. Important e să fie mereu același lucru. Atunci e o singură mașinărie de concentrare, cu totul absorbit de peștii tineri. Asta trebuie admirat.

Îmi caut singur de lucru
În această perioadă îl las absolut în pace. Când îl pot ajuta cu ceva, o fac, altfel îmi caut singur de lucru. Dimineața mă străduiesc să prind un loc în camion și să ies cu băieții la recoltare. Când ne întoarcem cu peștii, Shigeru vede: ăsta a fost iar pe teren de foarte devreme și a făcut deja ceva pentru fermă.
Apoi fug la automatul de băuturi și aduc cafea pentru toți, un mic cadou pentru echipă, care e mereu bine primit. După aceea îmi curăț cizmele-salopetă și echipamentul, dezinfectez totul și mă străduiesc să prind următorul camion spre iazurile naturale. La prânz mergem împreună la masă.


Japoneza mea ajunge ca să înțeleg multe, dar vorbesc puțin. Cred însă că am simț pentru oameni. Acum zece, cincisprezece ani, când încă aveam camera mea la fermă, seara la zece, la unsprezece treceam adesea încă o dată prin toate casele. Am nevoie de puțin somn. A sărit vreun pește afară, merge totul? Așa m-a întâlnit Shigeru și mi-a spus: ești exact genul de om care sunt și eu, seara mai treci o dată prin toate. De atunci mi-a arătat mai multe și mi-a încredințat mai multe.
La întrebările tehnice și la chimia apei mi se cere părerea. Am lucrat mulți ani și la alte ferme, mai ales la Tsuyoshi de la Torazo, și aduc cunoștințe care depășesc orizontul unei singure ferme. Dar mai presus de toate sunt un meșteșugar care învață mult cu ochii. Când, în 2025, după pandemie și trei, patru ani de pauză, am stat din nou la năvod și l-am tras prin mudponds, știam exact unde voiau băieții să fiu: unde se strânge plasa, unde trebuie pusă cușca din plasă, când se duce năvodul pe partea cealaltă, când mergem înapoi și pescuim a doua oară, unde ieșim iar din iaz. Toate erau acolo, ca mersul pe bicicletă.

Același leat
Cel mai mare avantaj al meu ține de calendar. În Japonia multe lucruri sunt ordonate după generațiile școlare, și fiecare întreabă mai întâi din ce an ești. Eu sunt născut în 1972, exact ca Futoshi, fratele mai mare al lui Shigeru și marele șef, și ca Okamoto și Takahiro. Pentru japonezi, asta e un lucru enorm. La fiecare vizită vine din nou vorba: ești de leatul nostru, îmbătrânești cu noi, ești în aceeași barcă cu noi.
De aceea stau de cele mai multe ori cu Okamoto în camion, iar Takahiro se uită mereu unde sunt și dacă mi-e bine. Apoi mai e Naoto, un om tare, tare drăguț, cu vreo doi ani mai tânăr decât mine. Shigeru e cu patru ani mai tânăr. Mai tineri nu sunt încă în acest cerc; copiii sunt încă departe de a putea prelua ferma. Ăsta e și norocul meu. Dacă ar avea deja în jur de douăzeci și cinci de ani și ar fi aproape de preluare, aș fi probabil, ca și tații, un balast de prisos. Copiii vor atunci să conducă ei înșiși ferma și să-și scrie propria poveste.


Ucenici, hărnicie și zile lungi
Haaki a întrebat dacă tinerii angajați stau ore în șir lângă Shigeru ca să învețe. Cine se uită înțelege ce se întâmplă acolo. Dar, ca la ucenicii de la noi, vezi repede cine e isteț și cine nu, în cine poți avea încredere și cine e cel mai strălucit. Mult vine și de la tineri înșiși, când o cer. Structurile există, firește: ești introdus treptat, de-a lungul anilor, și îți câștigi postul mai întâi alături de ceilalți angajați și de șeful de echipă, înainte de a avea de-a face direct cu patronul. Te poți remarca prin hărnicie, prin pasiune, și cu un pic de ambiție și obrăznicie.
În Japonia, la fel ca la mine în firmă, face parte din lucru ca cineva să vină și sâmbăta sau duminica ori să rămână mai mult când ceva a mers prost sau când sosesc pești. Zile de opt ore nu există la fermă, mai degrabă de paisprezece, cincisprezece, șaisprezece ore. Asta e susținut probabil și de structuri familiale ceva mai tradiționale; adesea ajută bunicii. Și mulți vârstnici lucrează până la adânci bătrâneți. La hotel, micul dejun îl pregătește o doamnă pe care o cunosc de 25 de ani și care are astăzi bine peste optzeci de ani. Anul acesta mi-a strigat pentru prima dată să-mi iau singur micul dejun: am îmbătrânit amândoi, dar tu încă te mai târăști un pic mai bine decât mine.
Reproducătorii: înapoi în noiembrie
Pe marii reproducători nu i-am văzut de data aceasta; erau afară, în mudpond. După depunerea icrelor mai rămân câteva zile în apropierea fermei, apoi sunt duși împreună afară și se întorc abia în jurul datei de 10 noiembrie, nu în serele de sticlă pe care le vede orice comerciant, ci în case în care un iubitor obișnuit de koi nici nu ajunge. Sus, unde înoată, există iazuri numai cu femele și iazuri numai cu masculi, ca să aibă liniște.
Nu există o cale mai rapidă de a epuiza o femelă decât să o pui regulat la depunerea icrelor. În icre se află foarte multă energie. Unele rezistă doar un sezon, altele doi, trei ani; mai mult de trei, patru ani e o mare raritate, mai ales la exemplarele mari. Sakai, de exemplu, începe să reproducă deja cu Nisai și Sansai și împerechează unu la unu. La Dainichi se iau doar exemplarele cu adevărat mari, iar la o femelă se adaugă doi, trei masculi. Faptul că și peștii tineri sunt deja apți de reproducere ține de creșterea Jumbo-Tosai: pentru că se trece peste prima iarnă și a doua vară se leagă direct de prima, un pește de douăsprezece luni are în iunie practic deja două veri de creștere.


Fii, tați și hortensia albastră
Fiecare crescător are particularitatea lui. Mi s-a părut isteț ce face Omosako: împarte icrele unei femele în zece porții, fecundează fiecare porție cu un alt mascul și distribuie larvele în zece iazuri diferite. Așa știe exact care mascul a funcționat cel mai bine cu această femelă. Un crescător vede așa ceva și preia ideea. Altul rămâne la schema pe care o știe de la tatăl său.
Există crescători tineri care au învățat la Dainichi. Când se întorc la ferma părinților, tatăl este adesea încă atât de prezent încât nici nu aplică ce au învățat. Zece ani mai târziu sunt din nou pe urmele lui și fac exact ca el: când înflorește hortensia albastră pe versantul sudic, reproducătorii sunt puși la reproducere. Faptul că pe cei mai în vârstă nu prea îi corectezi ține, în această cultură, și de respect. Dar până la urmă e o chestiune a părinților, ca și la noi: când ai încredere în fiul tău? Cine e înțelept îl implică devreme, predă la timp și mai rămâne o vreme sfătuitor. Vorbiți cu un copil nu ca și cum ar fi slab de minte, ci ca cu un adult, și explicați-i de la început cum funcționează lumea.
De ce Ginrin Showa nu este rentabil
Ce seturi pune Shigeru la reproducere depinde și de piață. Ginrin Showa sunt un bun exemplu; despre asta a vorbit și în discuția noastră de la sortare. Ginrin este o piesă de puzzle în plus, trebuie sortat mai mult, iar piața nu răsplătește asta. Un lot de puiet Ginrin ocupă poate cinci iazuri pentru larve, iar la final rămân 200 de exemplare. Un lot de puiet Showa ocupă tot cinci iazuri, și rămân o mie. O fermă trebuie să-și gospodărească iazurile, ca să poată investi din nou și să încerce lucruri noi.
La mine, în Germania, situația e puțin diferită. Cu o bază limitată de clienți trebuie să ofer o anumită varietate și mă bucur de câțiva Ginrin și câțiva Kawarimono. Există vânătorii și colecționarii care ar vrea să aibă câte unul din toate. Eu sunt mai degrabă purist: Kohaku, Sanke, Showa, poate și un Goshiki sau un Ginrin Karashigoi frumos, ca contrast. Dar o licitație cu 120 de Kohaku n-ar stârni nicio competiție. Iar cine caută un Ginrin Showa caută pur și simplu un Ginrin Showa. Nu iau nimănui nimic, îmi deschid o piață proprie.