Black Zeus, Kujaku și laptele masculilor

În primul episod, Shigeru a povestit cum dintr-o femelă Sakai Karashi și trei masculi de la Maruhiro a apărut linia Botan, iar din ea Yellow Monkey. Stăteam în continuare la același lighean și voiam să știu cum a continuat povestea. Pentru că la aceste linii, dintr-o singură împerechere rezultă cele mai variate culori, de la negru la alb.

O familie, multe culori

Numele urmează culorile. Yellow Monkey este un Ginrin Karashi, Brown Monkey un Chagoi, White Monkey un Karashi alb. De ce atunci peștii gri-argintii din aceeași familie nu se numesc Gray Monkey, ci, greoi, Ginrin Soragoi? Până la urmă, eu trebuie să scriu de fiecare dată acest nume lung în certificat. Shigeru are un răspuns simplu: sunt prea puțini. O linie primește un nume propriu abia când dă suficienți pești.

Ce era odinioară rebut

Cu White Monkey e o poveste aparte. „Înainte aruncam tot ce era alb”, a spus Shigeru. Albul nu era considerat culoare, peștii albi erau rebut. Apoi, în câteva mudponds au ieșit exemplare mari, Yellow Monkey, Chagoi, maro și alb, iar printre ele un alb diferit: un alb profund, lăptos, cu Ginrin. Lui Shigeru i s-a părut interesant, a vândut câțiva, iar oamenilor le-au plăcut. De atunci îi păstrează.

Îmi amintește de frumoasele linii Platinum de altădată. O linie Platinum metalică cu adevărat bună nu prea mai există astăzi, iar un Karashi alb se apropie poate cel mai mult de ea. Câțiva pești din linia albă au arătat la noi ceva foarte rar: peștele este alb, doar scutul fiecărui solz devine maroniu sau gri, iar de jur împrejur apare o linie neagră fină. Am avut doar doi sau trei astfel de pești și arătau nebunesc de frumos.

Black Zeus, a doua încercare

Următoarea generație din linia Botan se numește Black Zeus: Aragoke, lucios, Doitsu și Ginrin în același timp, un pește neobișnuit pentru care, de fapt, nu există un nume. Prima încercare Shigeru a făcut-o încă acum șase ani, apoi a renunțat, pentru că era atât de dificil. Clienții care cumpăraseră pe atunci Black Zeus i-au crescut, iar după patru, cinci ani peștii au arătat ce aveau în ei. Deodată mulți au întrebat: Mai ai Black Zeus? Nu mai avea niciunul. Așa că mai încearcă o dată.

De data aceasta ia ca mamă marele Doitsu alb despre care a fost vorba în primul episod, de peste 93 de centimetri și cu un corp foarte bun. Yellow Monkey nu participă la această împerechere.

Cât de mult se schimbă acești pești, am văzut în instalația noastră la Brown Monkey. Shigeru sorta chiar tipul B, cu solzi ceva mai mari. Înainte de filmare separase peștii negri și pe cei lucioși în două bazine, iar din cei negri se făcuseră între timp unii galben-maronii lucioși. La ai noștri, ca Nisai, capul a devenit gri-albăstrui-negru, iar și ceafa a căpătat o nuanță negru-ruginie.

În clădirea principală înoată, în plus, un Yamabuki mare, tot din linia Kinmatsuba și Botan a Dainichi. Dacă va fi folosit pentru un Aragoke sau pentru mai mult luciu metalic, rămâne încă deschis. „Încă nu știu”, a spus Shigeru. „Îmi place.”

Kujaku și povestea lor

În seră înoată și un Kujaku mare, cu mult volum. Nu provine din crescătoria proprie a lui Shigeru, ci de la Konishi. Kujaku a crescut Shigeru însuși altădată, dar aproape nicio varietate nu e atât de grea: forma corpului, volumul, luciul metalic, modelul și desenul Matsuba al solzilor, totul trebuie să fie corect în același timp.

Mi-a venit în minte o poveste pe care i-am povestit-o lui Shigeru și pe care el însuși nu o cunoștea. Acum douăzeci, douăzeci și cinci de ani, în Hiroshima exista un crescător pe nume Yamada, care obținea Kujaku cu totul deosebiți, minunați. Când a renunțat la fermă, mudpond-urile și reproducătorii lui au ajuns, din câte îmi amintesc, la Konishi, iar de acolo câțiva pești au ajuns la Omosako, care a început apoi el însuși să crească Kujaku. În fotografiile de recoltă ale lui Konishi se vede încă, în fundal, bătrânul domn Yamada ajutând la recoltarea din fostele sale iazuri.

Ce intenționează Shigeru cu Kujaku? Să încrucișeze femele albe mari cu Yellow Monkey și Kujaku, pentru că cele două diferă prin luciu. Yellow Monkey are Ginrin, dar nu are luciu. Kujaku strălucește. Trebuie să iasă ceva nou: Doitsu și Ginrin în același timp, plus o nuanță strălucitoare. Nu va fi ușor. „Pur și simplu să încercăm”, a spus el.

Artificial sau natural

La final a fost vorba despre întrebarea cum ajung, de fapt, peștii să fie împerecheați. Cunosc metode foarte diferite. Despre Omosako știu că odinioară împărțea icrele unei femele în cinci sau șase porții și fecunda fiecare porție cu laptele altui mascul, ca să știe exact care mudpond provine de la care tată. Sakai împerechează individual, un mascul cu o femelă. Dainichi, în schimb, a fost pentru mine întotdeauna una dintre fermele mari care împerechează mai degrabă natural, cu doi sau trei masculi.

Nu mai este chiar așa. Astăzi este jumătate-jumătate: uneori un singur mascul, alteori doi sau trei, când artificial, când natural. Presupunerea mea că împerechează artificial liniile cele mai importante, ca să cunoască sigur descendența, a respins-o Shigeru. El decide pe moment, după intuiție, în funcție de femelă și de mascul. Artificial folosește doar masculi mici.

Și apoi mai este laptele. Un mascul poate fi folosit la împerecherea naturală de aproximativ șapte ori într-un sezon, artificial chiar de mai mult de zece ori, dar numai dacă vine suficient lapte. Uneori, a doua oară nu mai vine nimic, chiar și la un mascul cu adevărat bun. Atunci se așteaptă o săptămână, se hrănește mult, se încearcă încă o dată. „Laptele este foarte important”, a spus Shigeru. „Fără mult lapte nu merge.”

Sortarea în sine este, de altfel, mai obositoare la Kawari decât la Gosanke. Nu există niciun desen de care ochiul să se poată agăța, iar forma corpului este greu de recunoscut la puii de pește. Este nevoie de multă forță și de multă muncă a ochiului ca să găsești peștele potrivit. În privința asta, Shigeru și cu mine am fost de acord.