Corpul înaintea motivului

Timp de două episoade, Shigeru a povestit la vasul de sortare despre liniile sale Kawari. În al treilea am vrut să vorbesc despre ceva care îl privește pe orice iubitor, fie că îi plac Kawari sau Gosanke: după ce recunoști un koi din care va ieși ceva? Și cât de mult spune despre asta linia de sânge?

Ce dezvăluie linia de sânge

Mereu vin clienți la mine și își doresc un Showa din linia Mona Lisa sau din linia White ori Black Monroe. Vor să vorbească despre linii de sânge. Părerea mea în privința asta e clară: pentru un iubitor, linia de sânge nu este nici pe departe atât de importantă pe cât crede el. Important este peștele care înoată în fața lui. Cum e forma corpului, cum e capul, motoguro, culoarea, pielea? Asta trebuie să vezi la acel pește anume. Despre linii de sânge vorbesc cu plăcere, dar cu crescătorul, când sunt la el în iunie și văd ce intenționează să facă cu reproducătorii lui. Atunci e o conversație minunată despre idei și direcții. Despre calitatea peștelui pe care vrei să-l cumperi, linia spune puțin.

Shigeru mi-a dat dreptate și, totuși, i-a apărat pe clienți. „Dacă aș fi iubitor, aș întreba și eu care este cea mai bună linie de sânge”, a spus el. Doar că realitatea e mai încâlcită. Dacă are cinci linii, prima poate dă cincizeci, șaizeci la sută pești buni, a cincea doar zece la sută. Dar aceste zece procente sunt adesea mai bune decât tot ce vine din prima.

Apoi a povestit despre un Nisai pe care Dainichi îl vânduse foarte ieftin, cu 50.000 de yeni. Peștele a devenit mai târziu Grand Champion. „Nu mă întrebați de ce. Nu sunt Dumnezeu”, a spus Shigeru. „Dacă aș fi cunoscut viitorul, nu l-aș fi vândut niciodată.”

Pentru un crescător, lucrurile au și o a doua față. Unele linii dau foarte mulți pești frumoși de calitate medie, care se vând bine. Altele dau doar puțini, dar printre ei, poate, viitorul Grand Champion. Din ce trăiește o fermă este, de obicei, prima categorie.

Toți se uită la motiv

La peștii mici se vede aproape doar motivul, asta Shigeru o înțelege. Forma corpului e greu de recunoscut, culoarea se schimbă mereu. Dar, din experiența lui, tocmai peștii cu cel mai frumos motiv cresc adesea procentual puțin. Și trăiește mereu același lucru: oamenii văd corpul frumos și spun „wow”, iar apoi își cheltuiesc banii pe celălalt pește, cel cu motivul frumos și corpul slab. „Mereu greșit, mereu greșit.”

Uneori înțeleg totuși de ce iubitorii din alte țări cumpără altfel. În Thailanda și în părți din Indonezia e cald tot anul. Nu există odihnă de iarnă, nici toamnă în care peștii mănâncă puternic pe măsură ce temperatura scade, nici o perioadă între frig și vară în care să prindă volum. Acolo, volumul uriaș al unui koi campion abia poate fi atins, așa că iubitorii se uită mai mult la piele, la kiwa și la sashi și la faptul că motivul rămâne stabil.

Un metru și un corp mare câștigă

Shigeru își împarte clienții în două grupuri. Unii caută motivul frumos și speră la un premiu de mărime. Ceilalți spun: nu am nevoie de un campion la mărime, vreau un Grand Champion, arată-mi ce pește să cumpăr. Pe aceștia îi sfătuiește: întâi să se uite la corp, apoi la calitate și la piele. Dacă motivul este mare sau mic, e secundar. „Nu am văzut niciodată un Grand Champion cu un motiv cu adevărat frumos”, a spus el. „Mereu un motiv corect, mediocru. Peste nouăzeci de centimetri, corp bun: Grand Champion.”

Când selectează Nisai, uneori îi place tocmai peștele puțin urât, dar cu un corp cu adevărat bun. Aștepți cinci ani, peste nouăzeci de centimetri, corp lat, și apoi zece oameni întreabă: cum ai păstrat acest motiv? „Asta e artă, artă adevărată”, a spus el. „Un astfel de pește este un diamant.”

Peștele meu verde

I-am povestit atunci lui Shigeru o întâmplare a mea. Acum mulți ani stăteam în sera lui Maruhiro; era început de sezon, iar apa era încă puțin tulbure. La suprafață a apărut un pește, de un verde intens ca un cedru japonez, cu un ușor luciu metalic. Un pește fantastic. Am petrecut ore întregi la acel bazin ca să-l revăd, pentru că nu eram sigur că imaginea din mintea mea era corectă. În cele din urmă am golit bazinul de pești și l-am găsit: un Sansai de aproximativ 58 de centimetri. L-am cumpărat și l-am dus în Germania.

Acolo nu mai arăta deloc ca în amintirea mea. După unul-doi ani a devenit maro-bronz, cu luciu metalic, iar după doi-trei ani avea peste nouăzeci de centimetri. L-am vândut până la urmă, dar nu a fost o afacere bună. În primul moment fusese ceva cu totul deosebit.

„Așa se întâmplă uneori cu Kawari”, a spus Shigeru. „În privința formei te poți baza, dar nu chiar în privința culorii.” Cum obții în mod stabil ceea ce e deosebit, astfel încât un pește să păstreze asta pe parcursul a patru ani, aceasta este adevărata muncă a crescătorului.

Black Diamond, un moment dintr-o viață

Un exemplu despre cât de mult se poate schimba culoarea am trăit împreună: Black Diamond. Când Shigeru l-a crescut, existau mulți pești frumoși, de un alb strălucitor, cu puțin negru. Apoi negrul a ieșit la suprafață, așa cum îl știm de la Kumonryu, iar la patru-cinci ani arătau cu totul deosebit. Odată cu vârsta au devenit tot mai negri. Adevăratul Black Diamond, cel frumos, este doar un moment din viața lui.

Îi cumpărasem atunci lui Shigeru vreo patru sute de exemplare și le păstrasem pe treizeci-patruzeci dintre ele, cele mai frumoase. Ca Sansai erau minunați, iar toamna am vândut câțiva. Primăvara, clienții au vrut să-și ia peștii, iar eu nu i-am mai recunoscut, atât de mult se schimbaseră. A trebuit să sun pe toată lumea și să-i rog să mai vină o dată și să-și aleagă din nou Black Diamond-ul.

Shigeru a renunțat la Black Diamond. „Atât de dificil”, a spus el. Forma corpului, în schimb, era excelentă.

Hrana și o nouă linie de Showa

Kawari nu au nevoie de hrană scumpă pentru culoare. Shigeru le dă același lucru ca celorlalți, doar fără caroten, și amestecă mereu patru-cinci sortimente diferite.

Devine captivant la Showa, pentru care Dainichi este cunoscută. Anul trecut, Shigeru a încrucișat linia Karashi cu Showa, mai exact: a doua generație a liniei Karashi, încrucișată deja cu Kohaku, un Kohaku cu aproximativ un sfert sânge Karashi. Nu vrea să facă din asta un Kawari Showa, ci un nou tip de Showa, cu o genetică mai largă pentru un corp mai mare. Tosai rezultați din această încrucișare se numesc White Mona Lisa. Ce va ieși din ei? „Nu cunosc viitorul.”

De ce Ginrin Showa nu este rentabil

La final l-am întrebat despre Ginrin Showa. Răspunsul lui Shigeru a fost o mică problemă de calcul: ce este mai ușor de obținut, un Ginrin Showa cu adevărat frumos sau un Showa? Showa. Și ce este mai scump? Tot Showa.

Încrucișează Ginrin Showa mereu aproape de Showa, ca să crească corpul puternic. La prima selecție sunt atunci doar douăzeci la sută Ginrin și optzeci la sută Showa, iar dintre cei douăzeci la sută foarte puțini sunt buni. Showa din aceste iazuri sunt mediocri. Folosește zece mudponds pentru asta. Dacă ar folosi aceleași iazuri doar pentru Showa, succesul ar fi de multe ori mai mare. „Ca pasionat aș face mulți Ginrin Showa”, a spus el. „Dar aici e afacere.”

Totuși, nu vrea să renunțe complet la el. Îi plac Ginrin Kohaku și Ginrin Showa, iar ca negustor trebuie să poți arăta multe soiuri. Așa că în fiecare an există câțiva, nu mulți. Poate că acesta este cel mai sincer răspuns din aceste trei discuții: la un mare crescător, între pasiune și afacere se află în fiecare zi o decizie.