O piață în plină schimbare

Haaki este un bun prieten, un prieten al koi și un pescar înzestrat, iar îl interesează tot ce se întâmplă la noi. Când ne așezăm în fața camerei în casa koi, el pune întrebările, eu răspund, iar în spatele nostru peștii mari își fac turele. De data aceasta, pe 30 august 2026, s-a vorbit despre Japonia, unde urma să plec trei săptămâni mai târziu, și despre direcția în care se îndreaptă piața koi.

China prinde din urmă

Cel mai important scop al călătoriei mele era să sortez eu însumi noii Tosai și Jumbo Tosai. Înainte dădusem câteva telefoane ca să aflu cum stau lucrurile cu cumpărătorii chinezi, iar tonul era mai relaxat decât în anii precedenți. Cred că koi crescuți în China, care ajung acum pe piața lor internă, împing într-o anumită măsură importul de koi japonezi acolo. La expozițiile asiatice se văd acum pești chinezi de top, cu adevărat remarcabili. Nu sunt doar aproape de vârf, sunt de clasă mondială.

China urmează în acest caz același drum ca în industria auto: tinerii învață în străinătate acolo unde se face cel mai bine, se întorc și construiesc totul acasă, cu mult sprijin din partea statului. După părerea mea, vor simți asta mai ales crescătorii japonezi din segmentul mediu. La numele foarte mari, precum Dainichi, Sakai sau Momotaro, eticheta „Made in Japan” va conta probabil încă destul de mult timp pentru clienții chinezi de top.

Ce pierde piața germană

Piața germană, în schimb, scade lent, dar constant, de ani de zile. Cunoștințele cu care a pornit în anii nouăzeci și la începutul anilor 2000 nu mai sunt prezente la aceeași scară. Mulți dintre cei care erau cu adevărat buni pe atunci au îmbătrânit, iar unii nu mai sunt deloc activi.

În lumea bonsaiului am trăit ceva asemănător. În anii nouăzeci, Bonsai-Zentrum Heidelberg al lui Paul Lesniewicz era vârful artei bonsai din Europa, cu ateliere la care venea un maestru din California. Acolo se simțea la fel de bine bărbatul cu frumoasa mașină de epocă ca pensionarul cu venituri mici; tineri stăteau lângă bătrâni, oameni de succes lângă pasionați. Această diversitate se pierde într-o anumită măsură.

Haaki vede un motiv important pentru asta în schimbarea adusă de rețelele sociale. Înainte trebuia să te întâlnești ca să schimbi păreri, citeai cărți și mergeai la evenimente. Astăzi multe se fac de pe canapea, fără să vezi vreodată oamenii, iar pe parcurs se pierde ceva personal. La asta se adaugă faptul că expozițiile de koi din Germania nu au repornit cu adevărat după Covid.

Tragere la sorți la iaz

Haaki voia să știe dacă în Japonia mai există licitațiile cunoscute din videoclipurile noastre. Da, există, mai ales la marii crescători precum Dainichi, Sakai sau Momotaro, care trebuie să vândă la o licitație două-trei sute de exemplare bune.

În al doilea eșalon, la crescători totuși cunoscuți, lucrurile merg adesea altfel. Se pescuiește un iaz, apoi se trag la sorți numere: primul poate alege un Nisai, al doilea pe următorul, al treilea poate face schimb cu primul, și tot așa. Prețul îl spune crescătorul abia după aceea. Așadar stai la coadă o jumătate de zi, poate ai noroc la tragere, îți alegi favoritul și apoi auzi o sumă la care refuzi cu mulțumiri. Pentru mine, azi, asta nu ar mai fi o variantă.

Înainte aveam alt drum. Ajutam la pescuit la diverși crescători, mă trezeam la cinci dimineața, încărcam camionul împreună cu ei și stăteam în iaz în zorii zilei. La nouă ne întorceam, cumpărătorii așteptau deja, iar crescătorul spunea: Harald, m-ai ajutat azi-dimineață trei-patru ore, alege tu primul. Este muncă adevărată, cu mâinile, și intri cu adevărat în vorbă cu crescătorul. Asta îmi place și astăzi.

Liniile Kawari ale lui Shigeru

La Dainichi m-au interesat în special liniile Kawarimono ale lui Shigeru, foarte căutate în Europa. Există aici o legendă care nu vrea să dispară: că un koi de peste un metru zece ar fi posibil doar într-o singură culoare, ca Karashi. După experiența mea, Kohaku, Sanke și Showa cresc la noi cel puțin la fel de bine, poate chiar mai bine decât Kawari.

Peștii reproducători ai liniei Botan au fost la început femele de la Sakai, la care s-au adăugat masculi de la Maruhiro. Maruhiro este fratele mai mic al lui Yoshiyuki, iar tatăl lor este Setaro Hirasawa de la Marusei Koi Farm, de unde provin multe linii vechi: Ogon, Cream Ogon, Kigoi, variante Matsuba și multe altele între ele. Maruhiro și-a construit o fermă frumoasă, de mărime medie, iar peștii lui îi văd la un nivel deosebit de înalt. Celebru este Lemon Showa al lui: desenat ca un Showa, dar un Kawarimono, un Kawari Showa. Nu strălucește în roșu, negru și alb, ci totul la el are culoarea pământului, un maro cenușiu-roșiatic în loc de roșu, un antracit închis în loc de negru.

La peștii din ultimii doi ani se vede, cu puțin ochi pentru detaliu, ce linie se ascunde în spatele lor. Unii au un Fukurin inversat: nu mai este un buzunar închis în jurul unei solzi deschise, ci un buzunar deschis în jurul unei solzi închise. Eu l-aș numi Gyakume, ca la Asagi inversat. Iar la acești pești solzii mari merg pe întreaga spinare până la placa craniană, acolo unde de obicei se află o margine coriacee cu solzi mici. Arată grozav. Shigeru făcuse deja diferența dintre aceste tipuri pe tabla albă, ca tip A, B și C.

Exact despre asta am vorbit apoi cu el în Japonia, la lighean, în timpul sortării.

În Japonia cu Harry Palm

Al doilea motiv al călătoriei a fost profesorul Harry Palm de la Universitatea din Rostock, cu care între timp sunt bun prieten. Ideea a venit de la el: și-a plănuit șederea la universitatea din Tokyo astfel încât să fiu în Japonia în același timp și să-i pot arăta apoi acvacultura japoneză de koi, munții, crescătorii și o escapadă în satul bonsai-ilor, unde am încă vechi cunoscuți.

Pentru Universitatea din Rostock, aceasta este mai mult decât o excursie. Își orientează în parte predarea după acvacultura care există în Mecklenburg-Pomerania Occidentală și după locurile unde studenții ei se pot stabili după terminarea studiilor, iar din ele facem parte și noi. Harry este interesat în mod special de modul în care a apărut koi-ul și de felul în care crapul s-a răspândit în lume. Prin Bram am reușit, în plus, să aranjez o vizită la cea mai mare fermă de păstrăvi pe care Japonia o construiește în prezent pe uscat.

Poate, m-am gândit, îl interesează și galeria lui Takashi Amano din Niigata, marele deschizător de drumuri al acvariului natural. Acolo mă dusese demult prietenul meu Harry Soßna, care reprezenta marca ADA în Germania și a contribuit la lansarea aquascaping-ului aici. Am fost de două ori în galerie, iar după moartea lui Takashi Amano, Harry i-a scris fiicei lui, Sayuri, întrebând dacă am putea face o nouă vizită. Am fost primiți, iar după aceea Sayuri a mai ieșit cu noi la masă.

Ce a ieșit din călătoria cu Harry Palm se poate citi acum în revista noastră.

Două lumi de cumpărători

La final, Haaki a întrebat dacă fermele mari se deosebesc clar de multele ferme mici. Se deosebesc, și așa a fost și înainte. Piața obișnuită de koi este aprovizionată de o întreagă serie de crescători serioși, vizitați de grupuri de turiști și de angrosiști. Cealaltă lume sunt Dainichi, Sakai, Omosako și Momotaro, unde au loc marile licitații, și, pe lângă ele, Ryuki Narita, la care mulți pești sunt crescuți pentru marile expoziții. Acolo se întâlnesc cu totul alte chipuri, cumpărători cu mult mai mulți bani, pe care îi cunoști și din rețelele sociale. Două lumi care există și astăzi una lângă alta.